Când încep lucrările la proiectul Orhideea Towers, estimat la 70 de milioane de euro

Când încep lucrările la proiectul Orhideea Towers, estimat la 70 de milioane de euro
Publicat: 29/11/2014, 19:22

Austriecii de la CA Immo au terenul de la inter­secția dintre Splaiul In­de­pendenței și Șoseaua Orhideelor, în dreptul pasajului Basarab, la intrarea în campusul universitar Regie, unde intenționau să ridice două turnuri a câte 20 de etaje, scrie Ziarul Financiar.

Proiectul a fost ajustat, astfel că turnurile vor avea o structură P+11 și P+15 etaje și o suprafață închiriabilă de 37.000 de metri pătrați, față de 50.000 de metri pătrați în planurile inițiale.

„Orhideea rămâne principala noastră dezvoltare și sperăm să dema­răm construcția la începutul anului vi­i­tor. Avem sprijinul acționarilor și discuții cu chiriași care pot determina por-nirea proiectului. În ultimii trei-patru ani am reușit să avem constant un grad de ocupare de peste 95% pe portofoliul de birouri, le-am câștigat încrederea partenerilor și este păcat să pierzi chiriași de 6.000 – 7.000 de metri pătrați deoarece nu ai spații să le oferi”, a declarat pentru ZF Marian Roman, managing director al CA Immo România.

Citește articolul integal în Ziarul Financiar

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Weekend compromis în România. Veștile de la ANM strică toate planurile
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×